Berzasca este o stațiune turistică de interes local departe de aglomerația altor zone dunărene, celebre, de pe Clisura Dunării. În ținutul acvatic, înconjurat de dealuri cu păduri dese, ne-am bucurat de ospitalitatea gazdelor și am experimentat aventura și relaxarea oferite de Pensiunea Ecaterina.
Durata față de Timișoara cu mașina: cam 3 ore (cu oprire la punctul de belvedere de la Coronini). Direcția: Timișoara – Deta – Oravița – Moldova Veche – Berzasca (216 km).
Data: iulie 2021 – 2023 (Freya 4 – 6 ani). Suntem pentru a doua oară aici, și am decis să adunăm într-un singur articol impresiile despre această unitate de cazare epică a Banatului Montan.
1. DESPRE PENSIUNE
Este o unitate de cazare, de trei margarete, foarte primitoare, aflată pe Clisura Dunării, în com. Berzasca, jud, Caraș-Severin. Am fost cazați aici vara timp de 3 zile (iulie 2021), 4 zile (iulie 2022) și iulie 2023.
Fiind amplasată pe deal (la 200 m de la ieșirea din Berzasca spre Orșova) ai o vedere panoramică extraordinară spre Dunăre, și mai ales spre apus!
Ne dorim să revenim toamna, să explorăm și potecile pădurilor din zonă și arhitectura satelor cehești!
1.1 Camere, tarife
Pensiunea a fost construită în anul 2013, cu fonduri europene, și are 10 spații de cazare: 5 camere duble cu pat matrimonial, 4 camere twin cu paturi separate şi 1 apartament cu 2 camere si pat matriomonial (vizualizați pe site camerele!).
2021
Fiecare cameră are balcon și beneficiază de o priveliște panoramică spre Dunăre. De aici am putut urmări activitatea vapoarelor, șlepurilor, navelor mici de croazieră, păsărilor (egrete etc.). Camerele sunt curate, acces pe bază de cartelă, și dotate inclusiv cu seif.
2022
Tarifele încep de la 370 lei până la 600 lei, în funcție de tipul camerei, și includ mic! Check-in ora 14:00, check-out la ora 11:00.
2022
Cel mai sigur pentru a rezerva o cameră sau cere informații este să trimiteți mail pe adresa pensiunea_ecaterina@yahoo.com, și să urmăriți pagina de Facebook a pensiunii, unde se anunță constant diponibilitățile de camere (dacă renunță cineva)! Telefon: 0786 322 400.
1.2 Restaurant, terasă
Pensiunea Ecaterina dispune de restaurant, bar și terasă în aer liber. Porțiile de mâncare sunt generoase și delicioase! Recomandăm cu maximă încredere! Anul trecut am ratat specialitatea casei – ciorba de pește cu sosuri, dar acum am savurat-o la maxim.
2023
2023
Terasa din curte este mare și frumos decorată cu trandafiri.
1.3 Infinity pool – punct de belvedere/ cel mai frumos apus de soare
Piscina de tip „infinity pool” are apa încălzită de la panouri solare, și este atracția maximă a locației. Chiar dacă nu ești cazat aici, atâta timp cât nu este aglomerație, se poate beneficia de piscină contra cost (50 lei/ adult, 30 lei/ copii)!
2023
Aceasta oferă un punct de belvedere unde se pot face cele mai spectaculoase poze și amintiri. De aici se admiră cel mai frumos apus de pe Clisura Dunării cărășene!
Freya a beneficiat la maxim de bălăceala/înot/joacă (cu mingea) în piscină, iar când a venit momentul traseelor (prin pădure/ explorare malul Dunării/com. Berzasca), a ripostat „nu plec de aici” . Așa vi se întâmplă și vouă?
Multe ore s-au scurs tot la piscină, unii cu bălăcitul, alții cu cititul și pozele. Șezlongurile sunt o bună oportunitate pentru bronzat, istracție cu cartonașele seara/dimineața (dacă ai copil mic), și de admirat apusul/stelele/luna/constelațiile.
1.4 La apus…
Cel mai fain apus de pe Clisură se vede de aici, clar!
Călătorule, fă un popas la asfințit! Învățătura sa, te va cuprinde! Astfel de experiențe sunt terapie pentru suflet și ochi, așa că asigurați-vă mereu că vă faceți timp pentru ele, oriunde sunteți!
1.5 Nature by night
Una dintre activitățile noastre preferate este „Nature by night„! Aceasta ne-a conectat și mai mult la natură, și a fost un bun prilej de ascultat sunetele naturii (inclusiv concertul broaștelor) etc..
Seara/noaptea (maxim ora 22:00), după ce mulți se retrag în camere, noi mai rămânem un pic să facem poze/ ne uităm la stele, constelații, lună. Totul cu discreție și fără să deranjăm pe ceilalți oaspeți!
1.6 Spațiul de joacă și jocurile
Pensiunea nu dispune, momentan, de un loc de joacă anume! Are spațiu verde unde cei mici se pot juca, dar piscina a fost magnet pentru fetița noastră de 5 ani (încă de la 4 ani când a intrat prima dată).
Ca atare, nici nu a simțit lipsa locului de joacă! Apoi cartoanele educative (Noțiuni opuse, Păcălici etc.), jocul de memorie etc., sunt un bun prilej de joacă/socializare cu alți copii!
Șabloanele noastre călătoare au ajuns la Berzasca! Pentru micii exploratori, orice călătorie este prilej de a descoperi lumea într-o manieră sau alta. De data asta am regizat activitatea și am adus de acasă doar șabloane care au legătură cu ce putem găsi în apă (oceane, mări, fluviu etc.) și pe cer noaptea. Infinity pool ne-a fost decorul! Am adăugat și jucăriile tip pop it și jocul X și 0.
2. PARCUL DE AVENTURĂ ȘI AGREMENT
Pensiunea Ecaterina, de pe Clisura Dunării, oferă diverse activități de agrement prin Parcul de aventură, inițiat și administrat de proprietarii pensiunii: jet ski-uri, jetboat Extreme (ambarcațiune de mare viteză), ambarcațiune Corsar pentru excursii pe Dunăre, biciclete (10 lei/ o oră, 50 lei toată ziua) și ATV-uri (200 lei/ATV circuit 1 oră, 350 lei/ ATV circuit 3 ore).
Pentru circuit cu ghid se închiriază minim două ATV-uri.
2.1 Jetboat Extreme – unică în România
Acest parc de aventură pune la dispoziție și această experiență acvatică, care te scutură de multe frici și îți oferă diferite senzații tari, inclusiv o baie. Doar soțul a avut curajul, atât în 2021, cât și în 2022!
Poate încerca oricine dorește, chiar și dacă ești în trecere prin zonă. Trebuie doar sunat pentru programare înainte și formare grup! Tariful unei ture de 20 minute este de 120 lei/pers. Sunați la: Gabi – 0786322400.
Ambarcațiunea de mare viteză (90-100km/oră), are 13 locuri și este condusă exclusiv de Gabi Furdui, proprietar Pensiunea Ecaterina. Pontonul este amplasat la 400 m față de pensiune, pe malul Dunării.
Experiența la bordul ambarcațiunii este filmată chiar de la bordul ei, și vi se vor trimite, ulterior, prin email câteva video-uri scurte cu momentele de intensitate maximă!
Câteva detalii tehnice, reținute la instructaj:
Vestă obligatoriu de purtat!
Evident copiii nu au voie, viteza și mișcările sunt mult prea mari.
Nu ai voie cu alte obiecte la tine ce se pot pierde, sau te pot răni (nici măcar ochelari de vedere). Oricum la ce viteză și abundență de apă vine pe tine, ochelarii chiar îi pierzi.
Îmbrăcați-vă cu haine potrivite pentru apă (și care se usucă ușor), sigur o să vă udați până la piele! Idem și la încălțăminte.
Fiți atenți la gesturile pe care le face Gabi din mâna dreaptă! Ele vă avertizează să vă pregătiți pentru ce urmează: rotire 360 grade, scufundare la frânare. Trebuie să te ții bine de bara suport din barcă! Oricum nimeni nu iese uscat din barcă!
iulie 2022
În iulie 2023 am făcut o plimbare ușoară la apus alături de copii.
2.2 Ambarcațiunea Corsar – croaziere pe Dunăre/ Insula Ostrov
După infinity pool (unde fetița a luat de la soț primele ei ore de înot), și Extreme Jetboat (unde soțul a luat o porție zdravănă de adrenalină și baie), a venit momentul meu – o excursie cu ambarcațiunea Corsar pe Dunăre până la Insula Ostrov (cu vizitare insulă)!
Pornim tot din Berzasca cu destinația ecoturistică Insula Ostrov (din Moldova Veche), folosind ambarcațiunea Corsar deținută tot de Pensiunea Ecaterina.
Traseul durează 3-3,5 ore (2 ore dus-întors pe apă) și 1 oră explorat insula sălbatică „Ostrov”. Capacitate – 12 persoane. Pentru a evita vara temperaturile ridicate ale zilei, la ora 9:00 ar fi bine să fiți la pontonul de plecare!
Tariful este de 120 lei/ pers. sau 1200 lei dacă doriți să închiriați toată ambarcațiunea. Vă puteți înscrie la o astfel de călătorie și dacă sunteți în trecere prin zonă, dar cu o programare înainte. Sunați la: Gabi – 0786322400!
Pozele de mai jos sunt doar de pe traseul acvatic, croazieră avută la Insula Ostrov (Berzasca- Moldova Veche). Din barcă poți vedea obiective turistice (chiar se încetinește când se ajunge lângă ele tocmai pt a se putea face poze și asculta informația spusă de căpitan):
Golubac (este pe malul sârbilor)Stânca Babacaia (marchează intrarea pe Clisura Dunării și este unică pe cursul acesteia) Cetatea Cula (Sf Ladislau) din Coronini, în curs de renovare. Minunat! Lebede, egrete, cormorani etcAlte vapoare, bărci de pescari etc.
În loc de încheiere – VIZITAȚI BERZASCA!
Mulțumiri și aprecieri gazdelor, care fac posibile aceste experiențe pentru oaspeții lor. Vom reveni mereu cu drag și răspândim vestea existenței unei astfel de pensiuni și meleaguri.
TOATE EXPERIENȚELE NOASTRE PE CLISURA DUNĂRII, SE POT CITI MAI JOS!
1:Clisura Dunării: Berzasca – Pensiunea Ecaterina – Parc de aventură – Insula Ostrov
3: Ce împrejurimi am vizitat pornind din stațiunea turistică Berzasca, Clisura Dunării?