Cabana Daria – o destinație epică din Munții Apuseni

Cabana Daria – o destinație epică din Munții Apuseni

Cabana Daria din Arieșeni este o destinație epică și terapeutică în sine, datorită frumuseții sale, dar și a amplasării ei, izolate, pe Valea Bucinișului la poalele Dealului Bajul. Pe lângă ea trece melodios și pârâul Buciniș.

O găsiți în Munții Apuseni, la 4 km de Gârda de Sus, pe UAT Arieșeni, jud. Alba. Practic, de la drumul național, traversați podul peste râul Arieșul Mare, iar în 2 km pe drum îngust, dar asfaltat, ajungeți la destinație.

Daria-Cabana_lapasturistic.ro_0
Cabana Daria și cele 3 corpuri de clădire pentru cazare

Mereu când revenim pe meleagurile apusenilor avem parte de călătorii experiențiale și ospitalitate exact pe dorința noastră! Ne-am bucurat de această destinație vara, pe finalul lunii iulie 2021, timp de 3 zile.

Durata față de Timișoara cu mașina: cam 4 ore jumate (cu o scurtă pauză de 20 min.), dar depinde de traficul de la Coșava, noi nu am prins aglomerație aici.

Ruta: pe autostradă de la Timișoara până la Deva – apoi Brad – Câmpeni – Gârda de Sus și imediat la ieșire, pe UAT Arieșeni, se ajunge la cabană. Distanța: cam 265 de km dus.

Abundență de culoare și frumusețe

De acum am pășit la cabana Daria din Arieșeni, a fost un continuu wow! Combinația de lemn, piatră, verdeață, arbori, apă și flori multicolore te copleșește! Am văzut diverși fluturi, molia colibri (a doua oară în viață, vara aceasta). Aproape că nu a rămas nimic nefotografiat din flora curții.

Cabana-Daria-Arieseni_lapasturistic-35

Pe bună dreptate mulți oaspeți o numesc „oază de liniște și verdeață„, „colț din Rai„. Foarte potrivită pentru familii cu copii, cupluri (sau nu), dar mai ales și pentru grupuri restrânse de prieteni.

Cazare – se face în trei corpuri de clădire diferite

Cabana Daria din Arieșeni este un complex turistic format din trei corpuri de clădire: Daria 1, Daria 2 și Daria 3. Noi am fost cazați în căsuța de poveste Daria 3. Dispune de 17 camere (cu baie proprie) și se pot caza 43 de persoane în total.

Check-in-ul se face la ora 15:00. Fiecare corp de clădire are și spațiu interior de sufragerie și bucătărie (cu dotările aferente). Se acceptă și vouchere de vacanță. Nu se acceptă animale de companie. Pe pagina de Facebook a cabanei, se anunță constant disponibilitatea de cazare!

Cabana-Daria-Arieseni_lapasturistic-62
Corp clădire: Daria 2

Tarifele încep de la 180 lei/cameră până la 350 lei/cameră în funcție de tipul acesteia și numărul de paturi. Tarifele nu includ mâncarea, pe care, fie ți-o gătești singur acolo, fie o comanzi de la restaurantul Mama Uța, care ți-o livrează în regim de catering la cabană (sau poți merge la restaurant să mănânci acolo).

Meniul și tarifele pe fiecare tip de cameră sunt afișate pe site!. Când se face rezervarea cazării, se plătește un avans, care NU se înapoiază dacă din diverse motive renunțați la rezervare! Se poate achita cu orice tip de voucher de vacanță.

Cabana-Daria-Arieseni_lapasturistic-3
Interior Daria 3 – parter

Curtea, spațiul de relaxare și de grătare

Curtea are multe spații de relaxare (leagăne, șezlonguri), foișoare și loc unde se poate găti (face grătare etc.). Șezlongurile sunt un bun prilej pentru odihnă (în orice moment al zilei), bronz, citit, privit stele noaptea etc. Soarele de la munte este mult mai prietenos cu pielea! Locul de grătare, gătit este spațios și discret, poziționat spre pârâu, nu deranjează ceilalți oaspeți.

Curtea este foarte îngrijită și frumos amenajată cu multe flori, la care au văzut mulți fluturi și molia colibri. Doar dacă stai să le admiri, observi cum conectarea profundă cu natura devine inevitabilă! Pârâul Buciniș trece chiar pe lângă curte, mai aproape de cabana Daria 3.

Cabana-Daria-Arieseni_lapasturistic-53

Locul de joacă pentru cei mici și cei mari

Locul de joacă este poziționat (dincolo de gardul ce delimitează curtea complexului de spațiul de joacă) pe un teren spațios exclusiv dedicat copiilor sau adulților care vor să se joace cu mingea/paletele etc.!

Dotat cu trambulină, leagăne, ansamblu de joacă din lemn cu tobogan. Masă cu bănci în proximitate pentru a fi supravegheați de părinți sau a se juca copiii cu diferite cartonașe etc.

Aproape de cabană, de-a lungul drumului am găsit tufe mari de zmeură și le-am savurat pe loc, așa nesplălate!

Joaca la râul Arieșul Mare…

La ieșirea din Gârda de Sus spre Arieșeni (pe partea stângă) chiar vizavi de indicatorul de localitate Gârda de Sus, am găsit acest loc minunat la râul Arieșul Mare.

Am petrecut câteva zeci de minute aici spre bucuria fetiței că s-a putut juca prin apă, cu pietre (am luat câteva mai deosebite pt colecția noastră), am găsit și un pește mort etc. Lângă râu este și un loc de campare.

În loc de final…

🍂 Închipuiți-vă la Cabana Daria toamna ce decor spectaculos este aici datorită pădurii de foioase combinată cu molidul/bradul din proximitatea locației!!! Dar iarna, oare cum este aici? Am preluat câteva poze de pe pagina lor de facebook, spre inspirație!

De pus pe listă aceaste experiențe! Am sintetizat câteva poze din sutele făcute la Cabana Daria din Arieșeni! Sperăm să vă fie de folos și spre inspirație atunci când doriți o călătorie experiențială, de relaxare în Munții Apuseni!

FELICITĂRI și APRECIERI proprietarilor dedicați @Lazea Amelia cu soțul Dănuț (fondatorul și creatorul a tot ceea ce se vede) și mama @Emilia Pășcuț cu soțul, care ajută la administrarea, în familie, a acestui colț de Rai!

Lazea Amelia, o gazdă de excepție. I-am dăruit sacoșa noastră călătoare
Doamna Emilia Pășcuț, o gazdă foarte ospitalieră
Am urcat pe dealul de lângă cabană și ne-am bucurat de o panoramă spre cabană.

Ce se poate explora prin împrejurimi, alături de copil (chiar și de 2-4 ani), puteți citi accesând link-urile de mai jos!

Poiana Călineasa – locul ideal pentru călătorii experiențiale în familie

Cheile Ordâncușii – peștera Poarta lui Ionele – peștera Ghețarul de la Scărișoara

Izbucul Tăuz – cea mai adâncă peșteră scufundată din România

Cascada Pișoaia și Dealul cu Melci – călătorie atemporală în orice anotimp

Popas spiritual la două biserici ortodoxe: 3 secole versus 1 deceniu

La pas turistic pe Muntele Dragostei

Pe urmele turismului identitar în Țara Moților

DISCLAIMER: Informațiile și pozele prezentate aici sunt protejate de drepturile de autor. Se pot prelua maxim 500 de caractere, cu citarea și atribuirea sursei (link, tag, numele autorului etc). Preluarea și folosirea fără acordul autorului se supune rigorilor Legii 8 / 1996 privind drepturile de autor.

Lasă un răspuns