Pe urmele turismului identitar în Țara Moților

Pe urmele turismului identitar în Țara Moților

În Țara Moților noi am venit, unde Iancu a trăit!

În călătoria noastră prin Țara Moților, am decis să vizităm trei locuri cu încărcătură istorică dar și identitară a moților, a neamului românesc:

  1. Muzeul Memorial Avram Iancu (sat Incești, com. Avram Iancu)
  2. Casa care adăpostește Expoziția Etnografică (com. Vidra) a locului.
  3. Galeria Auraria Gemina (sat Oidești, com. Vidra). Unchiul meu, moț autentic, care prin talentul său nativ a creat propria galerie cu obiecte vechi dar și picturi realizate de el, reprezentând mari conducători ai vremurilor (ex. Horia Cloșca, Crișan, Mihai Viteazul etc.).

Având acest potențial extraordinar, turismul identitar se poate practica cu încredere pe aceste meleaguri autentice. Pentru noi este și o experiență a turismului genealogic, deoarece acestea sunt ținuturile copilăriei mele și locul unde s-a născut mama mea. Fetița noastră are acum prilejul cunoașterii și descoperirii acestor tradiții, obiceiuri și fapte istorice.

1. MUZEUL MEMORIAL AVRAM IANCU

Muzeul Memorial Avram Iancu, iulie 2019

Muzeul Memorial Avram Iancu, un obiectiv istoric și turistic important din Țara Moților ?? care te duce pe urmele lui Avram Iancu. Numit și Craiul Munților a fost unul din cei mai importanți conducători ai Revoluției de la 1848.?? Am surprins în poze doar câteva dintre obiectele expuse. Ele sunt mult mai multe.

Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd naţiunea mea fericită” – 148 de ani de la moartea lui Avram Iancu (2020)

  • ?Situat în satul Incești, com. Avram Iancu
  • ?Este localizat exact la drumul județean (nu îl puteți rata)
  • ?Bilet de intrare = 6 lei
  • ?Cuprinde Casa unde a crescut Avram Iancu cu două camere și țârnaț (coridor deschis)
  • ?Alte spații unde sunt expuse obiecte vechi, istorice, tablouri, ținute vestimentare vechi, obiective de lucru etc.
  • ?Biserica mică din lemn unde se țin încă slujbe.
  • ?Timp de vizitare mediu 30 min.

„Dacă vă este dor de Iancu, ascultaţi şoaptele frunzelor din codrii seculari şi acelea vă vor şopti faptele lui” (Iosif Vulcan)

La pas prin muzeu. Bine ați venit!, iulie 2019
??"Iancule mare, ??Bravule tare ??Cu noi să fii??Tu însoţeşte ??Şi însufleteşte ??Pe ai tăi fii."

? Marşul lui Iancu este un cântec patriotic românesc, apărut în timpul evenimentelor revoluţionare din anul 1848. ?Cântecul a fost publicat pentru prima oară în forma în care îl cunoaştem azi pe data de 12 decembrie 1849, de către George Bariţiu, în propria sa revistă.? A început să fie cântat chiar din anul 1848, cunoscând o excepţional de largă răspândire în arealul Munţilor Apuseni.

Costum popular moțesc
Fuior
Luică, leagăn de bebe
Biserica unde se țin slujbe
Vesela moților
Haideți la pas turistic!

2. GALERIA AURARIA GEMINA

Galeria Auraria Gemina, iulie 2019

Facem un popas istoric și în Satul Oidești, localizat pe deal, în com. Vidra, Jud. Alba. Drumul de acces este făcut din plăci de beton și se poate urca lejer cu mașina/jos până la obiectivul nostru (aprox. 250 m. de la drumul județean).

??GALERIA AURARIA GEMINA??, creată de unchiul meu. Un moț autentic care și-a pus talentul nativ și inspirația pentru a aduna sub cupola ei frânturi din istoria locului, a României, prin picturile/sculpturile realizate chiar de el. „Artă naivă” cum ar numi-o cei care au studii de specialitate în domeniu, unchiul le-a realizat pe toate din propriul său talent nativ și din dorința de a lăsa în urma sa povestea istoriei. Vă las câteva poze spre inspirație! Sunt primitori de vizitatori!

Priveliște din curte
Oaida Dorin, unchiul meu, fratele mami. Iulie 2019
Avram Iancu
HCC – grupa sanguină a sângelui vârsat la 1785
Țara nu-i a noastră, ci a urmașilor noștri!
Ștefan cel Mare
Diverse
Pereții exteriori sunt brăzdați cu versuri.
Caracterul lui Iancu
Sarmisegetuza, Decebal, Burebista și Traian.
Vă așteaptă să o vizitați în tihnă!

3. EXPOZIȚIA ETNOGRAFICĂ

Expoziția Etnografică, iulie 2020

EXPOZIȚIA ETNOGRAFICĂ din com. Vidra, Jud. Alba ne arată cum trăiau strămoșii noștri moți. Este adăpostită de o casă pur moțească cu târnaț și decorată cu diferite obiecte folosite în gospodărie.

Accesul este ușor chiar din drumul județean (nu o puteți rata). Este poziționată lângă Centru Național de Informare Turistică Vidra. Dacă este închis aveți aici o poză cu datele de contact ale d-nei Pogan Georgeta.

  • ✅case din lemn cu târnaț și lucarne;
  • ✅ținută vestimentară: opincile, năframe, costume populare etc.;
  • ✅mobilier, țoale;
  • ✅oale din lut, lepedeie, ștergare;
  • ✅leagăn, luică de bebe;
  • ✅și alte obiecte ce se regăsesc în poze.
Bine ați venit! Poftiți înăuntru!
Interior, luică bebe
Peretare cu mesaje creștine
Vegheat de Avram Iancu!
Date de contact!
Vă așteptăm la pas turistic pe meleagurile moțești!

Ce am vizitat și experimentat prin zonă:

  1. La pas turistic pe Muntele Dragostei
  2. Cascada Pișoaia și Dealul cu Melci – călătorie atemporală în orice anotimp
  3. Popas spiritual la două biserici ortodoxe: 3 secole versus 1 deceniu
  4. Pensiunea Vidra de Sus – tărâm de poveste pe Valea Arieșului Mic
  5. Pensiunea Dealul cu Melci – ospitalitatea moților la ea acasă

DISCLAIMER: Informațiile și pozele prezentate aici sunt protejate de drepturile de autor. Se pot prelua maxim 500 de caractere, cu citarea și atribuirea sursei (link, tag, numele autorului etc). Preluarea și folosirea fără acordul autorului se supune rigorilor Legii 8 / 1996 privind drepturile de autor.

Lasă un răspuns