Pe malul lacului Gozna la hotel Aquaris
Muntele-Semenic_lapasturistic-1

Pe malul lacului Gozna la hotel Aquaris

Hotel Aquaris este alegerea potrivită într-o lună călduroasă de vară! Am ajuns și în Banatul Montan, zona Munților Semenic, în destinația turistică Văliug-Crivaia, Jud. Caraș-Severin. Durată traseu cu mașina: Timișoara – Reșița – Văliug, în medie 2 ore (dus).

Hotel potrivit pentru familii

Am ales să ne cazăm la hotelul Aquaris Hotels & Resorts Valiug pe malul lacului Gozna, foarte potrivit pentru familii cu copii de toate vârstele (am văzut bebeluși de câteva luni, cărora li se oferă pat special) și familii din străinătate. Am avut camera la etajul 2, cu balcon spre lac, ceea ce a făcut să ne putem bucura și mai mult de toată priveliștea și liniștea naturii, mai ales dimineața devreme și seara târziu. Muzica jazz, care este difuzată în curte, în surdină, te învăluie într-o atmosferă cu adevărat de chill-out. ?

Activitățile pe care le poți desfășura la hotel Aquaris:

  • Aqua Kids – copiii au piscina lor pentru înot/distracție, adulții, dar și copiii supravegheați, pot înota chiar în lac;
  • Relaxare/citit/bronzare în zona mare specială pentru șezlonguri;
  • Aqua Bar îți oferă un prilej de a-ți savura cafeaua de dimineață privind spre lac/pădure;
  • La terasa din curte îți poți bucura papilele gustative cu delicioasele preparate culinare în porție generoasă;
  • Aqua Wood o zonă de relaxare și bronz suspendată deasupra lacului;
  • Copiii au un spațiu de joacă unde își pot consuma energia și pot socializa unii cu alții. Fetița noastră, Freya, a profitat din plin de el.
  • Te poți relaxa făcând o plimbare cu barca, hidrobicicleta pe lac;
  • Te poți plimba cu bicicleta (copii/adulți);
  • Poți face drumeții în zonă și chiar urcare pe Muntele Semenic;
  • Poze, cât mai multe poze poți face din toate unghiurile, pentru că priveliștea o permite maxim. Inclusiv din liftul exterior de sticlă ai un view la superlativ.

Recomandăm cu încredere acest hotel Aquaris și mai ales să vă rezervați musai o cameră cu balcon spre lac. Diminețile și serile pe balcon sunt de poveste. Natura îți oferă un spectacol inedit. Alte informații găsiți pe site-ul hotelului aici.

Spațiul de joacă și de agrement

Spațiul de joacă reprezintă pentru noi mereu un criteriu obligatoriu în alegerea unități de cazare. De data aceasta, Freya și-a exersat abilitatea de a se cățăra. Poziționat lângă Garden Place-ul hotelului, ajută părinții să îi poată supraveghea ușor pe copii, în timp ce savurează cafeaua, limonada, preparatele culinare etc.!

?Barca, hidrobicicleta și bicicleta ajută să te menții în formă, nu-i așa? Considerăm odihna activă ca fiind un must try în toate călătoriile, ea fiind o modalitate benefică de a conecta la natură toată ființa ta. De data asta, soțul a fost cel care a și experimentat HydroRide singur pe luciul de apă. Eu eram prea ocupată cu a savura o înghețată răcoritoare, iar Freya s-a desprins, doar câteva minute, de la joaca cu copiii, ca să îl privească de pe ponton.

? HydroRide cu 4 locuri = 20 lei/oră

? BoatRide cu 4 locuri = 20 lei/oră

? Velo Ride adulți = 15 lei/oră

? Velo Ride copii = 10 lei/oră

Lacul Trei Ape – locul unde se adună trei pâraie

Toamna prin pădurea de la Văliug și Lacul Gozna

Pe muntele Semenic în orice anotimp

DISCLAIMER: Informațiile și pozele prezentate aici sunt protejate de drepturile de autor. Se pot prelua maxim 500 de caractere, cu citarea și atribuirea sursei (link, tag, numele autorului etc). Preluarea și folosirea fără acordul autorului se supune rigorilor Legii 8 / 1996 privind drepturile de autor.

Lasă un răspuns