De 1 iunie prin Țara Făgetului din Timiș

De 1 iunie prin Țara Făgetului din Timiș

Am revenit, în familie extinsă, pe aceste meleaguri timișene după un an de când am fost prima dată. Este aproape de orașul nostru, Timișoara, și o destinație de weekend sau chiar de o zi, extraordinară în orice anotimp.

Despre prima călătorie puteți găsi detalii accesând articolul Trasee cu familia prin Țara Făgetului din Timiș. Călătoriți în Timiș!

Traseul nostru de o zi: Timișoara (autostradă) – Margina (ieșire, 1 oră cu mașina) – Românești – Pietroasa – Poieni (Cascada Șopot). Prânzul târziu l-am luat la Valea lui Liman și am participat la activitățile dedicate copiilor.

Scopul călătoriei prin Țara Făgetului, a fost sărbătorirea zilei de 1 iunie, 2022 ”Ziua Copilului” și cei 7 ani de căsătorie, prin drumeții, joacă în natură, recunoștință!!!

Ne-au fost alături fratele meu, Dan, și cumnata mea, Luminița!

Prima oprire: Mănăstirea Izvorul lui Miron, supranumită și Voronețul Banatului

Primul popas, prin destinația de la poalele Munților Poiana Ruscă (singurii din jud. Timiș), l-am făcut în loc. Românești (jud. Timiș) la mănăstirea Izvorul lui Miron. Fiind chiar la drum, este accesibilă, și bine am făcut că am oprit pentru că am avut o întâlnire surpriză.

Este un așezământ de maici datând din 1912. Intrarea pe domeniul mănăstirii este marcată cu o frumoasă poartă de lemn în stil maramureșean. Mai multe detalii pot fi citite aici.

Este supranumită și „Voronețul Banatului” și este unică în Banat datorită picturii exterioare. Are un izvor cu apă semitermală și un lac frumos amenajat cu nuferi.

Ne-am bucurat de întâlnirea cu celebrul jurnalist Charlie Ottley, care s-a aflat zilele acelea prin zonă pentru a realiza un documentar de promovare a jud. Timiș (tradiții, obiective turistice etc.).

Este un adevărat ambasador al turismului românesc, și producător de excepție, al documentarelor Wild Carpathia (2011), Flavours of România (2017).

A doua oprire: Popas la izvor – „loc di hogină”

🌊🧱 Al doilea popas prin Țara Făgetului l-am făcut, la un izvor, imediat după plecarea de la Mănăstirea Izvorul lui Miron, direcția com. Pietroasa, jud. Timiș.

🧱🌊 Am găsit aici un „Loc gi hogină”, chiar la drum, frumos amenajat lângă un izvor cu apă rece de munte.🧱 Tot aici este amplasat și panoul ce punctează obiectivele turistice antropice și naturale, precum și producătorii locali din zonă care pot fi vizitați.

A treia oprire: satul Crivina de Sus – leagănul de pe deal și cea mai veche biserică din Banat

Al treilea popas prin Țara Făgetului l-am făcut în Crivina de Sus, un autentic sat bănățean, din com. Pietroasa, jud. Timiș. Drumul duce chiar prin el, deci era regretabil să nu ne oprim.

Aici poți urca pe un deal mic pentru a te da în leagăn, vedea cea mai veche biserică din Banat, Sfinxul Casa de Piatră, moara veche.

a) Încă de la drum se observă pe o falnică și golașă colină un leagăn (nu aveți cum să îl ratați). Nu știm cine l-a montat acolo (dacă știe cineva, ne poate scrie), dar îl felicităm pentru idee.

Este un extraordinar punct de belvedere asupra satului, pentru noi călătorii, și cred că, este un punct de socializare și distracție pentru copiii satului (erau mulți de dimineață). Urcând pe deal (6 min.), până la leagăn, am găsit multe frăguțe prin iarbă.

b) La baza dealului este o biserică din lemn cu hramul „Cuvioasa Paraschiva”, care conform panoului din drum, este cea mai veche din Banat (1676).

⛪ De la șosea se fac 5 minute pe jos până la ea. Era încuiată, dar am făcut câteva poze interioare de la geam. În curtea bisericii sunt multe morminte, care o înconjoară efectiv.

c) Tot în proximitate este și o zonă Sfinxul „Casa de Piatră” este cunoscut de către localnici ca un templu ce adăposteste marea avere de 900 kg monede de aur. Găsiți și un izvor cu apă rece, chiar la drum.

📍Ar mai fi în sat o moară de apă, cu roată verticală, încă în funcțiune, construită în secolul al XIX-lea.🍀 Atenție, dacă veți merge vara, să aveți măcar o șapcă pe cap, apă pentru că soarele își face bine treaba și la deal! Detalii despre satul Crivina și povestea sa găsiți aici.

A patra oprire: Cripta Măresei

Cripta Miresei – se vede din drum, nu se poate vizita. Este celebră, în zonă, datorită blestemului și poveștii „Măresei din Poeni Strâmbu”, Pietroasa, jud. Timiș. Apelativul de Măresei provine de la Măria Sa. Despre ea am scris și în primul nostru articol menționat mai sus.

A cincea oprire: Cascada Șopot

Mergând prin Țara Făgetului am ajuns la frumoasa cascadă Șopot😉 (com. Pietroasa, jud. Timiș) unde am petrecut 2 ore, chiar de prânz, când soarele lumina frumos cascada.

Noi am mai fost la această cascadă în luna Mai 2021 și detalii despre ea se pot citi accesând articolul Trasee cu familia prin Țara Făgetului din Timiș.

Traseul prin pădure până la cascadă

De cum parchezi mașina, trebuie să mergi pe jos pe traseul amenajat până la ea. Sunt și locuri de popas, podețe etc. Accesibil și cu copii mici.

”Natura are cu adevărat puterea de a te vindeca. Pentru că îți încetinește viața și simți din nou mirosurile, sunetele, simți natura. Devii prezent, devii conștient de ce se întâmplă în jurul tău și deseori devii mai puțin stresat. Nu mai ești ocupat (busy).” – Lettie Stratton

După zilele de ploaie (aproape continuă), traseul amenajat prin pădurea de fag cu stejar, spre cascadă a fost alunecos (dar parcurs cu grijă a fost chiar bine). Noi am ajuns în jurul prânzului, și lumina soarelui cădea tare frumos pe cascadă.

Picnic și jocurile copilăriei indiferent de generații

Fiind de 1 iunie, am pregătit o gustare, vorba lui Freya picnicul😁, (în zona amenajată) și ne-am bucurat de jocurile copilăriei: „Păcălici”, „Nu te supăra frate”, „Bătaia cu apă”. Nelipsite lupa și binoclul pentru a vedea mai bine detaliile din natură 😎din punctul de belvedere.

A șasea oprire: Valea lui Liman, complex turistic

Și am ajuns la liman, Valea lui Liman 😉! Am poposit aici pentru un prânz târziu și activități de ziua copilului (1 iunie). Lăsăm câteva poze din cunoscutul punct de belvedere al complexului, pe care îl zărești chiar din zona de parcare a mașinilor.

⛰Valea lui Liman se află la poalele munților Poiana Ruscă, în com. Tomești, județul Timiș la o distanță de 117 km de orașul Timișoara.

🏡 Complexul turistic Valea lui Liman ***este o unitate potrivită mai ales pentru familii, de la mic la mare. Conform site, are 67 locuri de cazare, piscină adulți/copii (exclusiv pt cei cazați), loc de joacă pt copii (inclusiv tiroliană), terasă, restaurant, piscină adulți/copii.

Acesta a fost construit în 1972, iar în 24 iunie 1973 aici a fost organizat primul festival folcloric al muzicii, jocului și portului popular de pe valea Begăi (informație de pe placa de la intrare în complex).

Este o unitate de cazare „pet friendly”. Se pot face drumeții prin pădurea de lângă complex. În interior este un loc de joacă amenajat chiar lângă sala de mese a restaurantului.

Activități de ”Ziua Copilului

Că să ajungeți aici puteți veni pe drumul Translucani ce oferă peisaje minunate, sau direct pe autostradă coborâre la Margina!

DEALUL DRAGELOR

De cum treci pragul porții complexului turistic Valea lui Liman îți apare săgeata spre dreapta pentru a urca pe Dealul Dragelor (com. Tomești, jud Timiș).

🏡 Sunt 30 de căsuțe din lemn, pictate manual, cu motive tradiționale românești. Fiecare are nume de o dragă 😍 (porecla ielelelor din mitologia românească), ex. Ioana, Sînziana, Paraschiva etc.. Toate căsuțele pot fi admirate gratuit de vizitatori.

Anul trecut au fost inaugurate după ce au fost renovate, iar din câte am citit până mai acum 5 ani te și puteai caza în ele.

În acest mod am reușit să le punem în valoare, în loc să le lăsăm să se degradeze în timp. Din câte știm noi, în România nu mai sunt atât de multe căsuțe pictate. Ele sunt pictate într-un mod unic și manual. Căsuțele sunt pictate diferit, în trei nuanțe de culori, preponderent alb-albastru, dar avem și roz, mai multe nuanțe de albastru. Aici este doar natură, deasupra de căsuțe este doar pădure, iar temperatura este mai scăzută”, a detaliat Cosmina Herbai. Sursa

Aici se organizează diferite activități (pentru copii), este și un spațiu de unde se face grătare, se pot consuma diferite băuturi răcoritoare.🏡Este amplasat un leagăn cu belvedere spre căsuțe. Mai găsești și hamace pentru relaxare, baloți de paie etc.

A șaptea oprire: Mănăstirea Translucani

Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din satul Luncanii de Sus este aproape de superbul drum Translucani, și la 5 minute de mers cu mașina de la complexul turistic Valea lui Liman, com. Tomești, jud. Timiș.

🌹🙏Noi am fost seara la slujba verceniei. Am revăzut ciuperca iască (pe un fag) și un gușter prin curte.

🙏A fost înfiinţată în anul 2001 cu binecuvântarea I.P.S. Mitropolit Nicolae, mai întâi ca schit. Frumos amenajat dar din păcate, dealul o ia la vale, amenințând cu prăbușirea așezământului. Se caută fonduri pentru consolidare.

👌În 2021 am urcat de la baza dealului pe jos până la mănăstire (15-20 min.) și a fost o călătorie mult mai experiențială (dar acum fetița era prea obosită pentru a parcurge pe jos, după lunga noastră zi).

🙏Biserica, la fel ca întreg aşezământul, este din lemn şi impresionează prin dimensiunile sale. Alte lucrări de construcţie s-au desfăşurat între anii 2001–2006. În prezent, cele două corpuri de clădire, din dreapta şi stânga bisericii, sunt în bună stare de funcţionare.

🙏Hram: „Acoperământul Maicii Domnului“ – 1 octombrie şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ – 21 mai.

În loc de încheiere…

Nu vă grăbiți să ajungeți la destinație, pentru că drumul în sine este o călătorie experiențială/educativă/plăcută.

Pentru Freya dar și pentru noi adulții, de la șes, astfel de interacțiuni sunt rare!

Din nou accentul cade pe spontaneitatea interacțiunii cu natura, prezență sporită, conectare și observare. Deoarece profesor ca natura, mai rar! Pozele de mai jos sunt din Mai 2021.

🙂Astfel, pe parcusul urcării/coborârii pedestre, am putut admira, mânca, bucura și interacționa cu:🔍Ne-a ieșit în cale o diplopodelă, numită și miliped, este o artropodă cu corpul puternic segmentat (subîncrengătură: Myriapoda).

🔍Am văzut ciuperca iasca în falnicii fagi de pe marginea drumului.🔍Am găsit o cochilie de melc pe care am luat-o acasă ca și suvenir și folosință la diferite activități!

🔍Am mâncat frăguțe parțial coapte de pe versantul dealului.🔍Inspirat aer curat prin mișcare la pas curios și voios!🔍Am admirat cum înmugurește bradul tânăr de pe marginea drumului!

Se mai poate vizita Peștera Românești, dar noi de data asta nu am fost acum. În articolul nostru găsiți vizita în peșteră (2021) și de ce este ea renumită.

DISCLAIMER: Informațiile și pozele prezentate aici sunt protejate de drepturile de autor. Se pot prelua maxim 500 de caractere, cu citarea și atribuirea sursei (link, tag, numele autorului etc). Preluarea și folosirea fără acordul autorului se supune rigorilor Legii 8 / 1996 privind drepturile de autor.

Alte călătorii se pot citi la rubrica Banatul Montan din site! Câteva sunt redate mai jos!

Lasă un răspuns