Popas spiritual la două biserici ortodoxe:  3 secole versus 1 deceniu
Tara-Motilor_Gaina_Vidra_Avram-Iancu_Pisoaia_1-59

Popas spiritual la două biserici ortodoxe: 3 secole versus 1 deceniu

BISERICA ORTODOXĂ DE LEMN DE TREI SECOLE

⛪ Popas spiritual la biserica de lemn din Goiești, com. Vidra, Jud Alba cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi„. Aceasta este de 308 ani (datează din 1712) și te face să te gândești și la Avram Iancu, care s-a rugat de multe ori aici. Secole această biserică a ascultat rugăciunile, bucuriile multor persoane și a cunoscut durerile neamului, încă de pe vremea când România nu era ca și țară.

⛪Slujbele se țin în continuare în ea, și mai găsim pictură autentică. Când mergeam în vacanțe la bunica și neamuri aici în zona, duminică și în sărbători coboram la slujbă. Biserica din lemn este poziționată la drumul județean pe partea dreaptă, nu aveți cum să o ratați! Se poate vizita în curte, și dacă aveți șansa și în interior. În spatele bisericii este cimitirul, loc unde odihnește și bunicul meu.

Dacă vreți să vedeți biserica și pictura din interior accesați Welcome to Romania aici și Ziarul Unirea aici inclusiv interviu cu, clopotarul bisericii.

Biserica Ortodoxă din Goiești, com. Vidra, jud Alba
Intrare curte interioară
Panou informativ
Așa se vede biserica din drum. Construcția din față a fost construită recent.

BISERICA ORTODOXĂ DE 1 DECENIU

Al doilea popas spiritual a fost la biserica cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena, a fost sfințită în 2010 și aparține de com. Sohodol. Datorită amplasării ei pe deal se deschide o splendidă panoramă spre barajul cu apă de la Mihoești (29 metri, 6,25 mil. mc) aflat la poalele Munților Bihor, construit în 1987. Situat la 5 km în amonte de orașul Câmpeni. Dacă mergeți duminica sau în sărbători aveți prilejul să și intrați în ea. Din câte am văzut nu e deschisă pentru simpla vizitare.

Biserica semeață pe deal, vară 2020
Clopotnița falnică de la intrare, iulie 2020
Intrarea în curte, iulie 2020
Priveliște spre baraj
Priveliște spre barajul Mihoești

Ce am vizitat prin împrejurimi:

  1. Pe urmele turismului identitar în Țara Moților
  2. Cascada Pișoaia și Dealul cu Melci – călătorie atemporală în orice anotimp
  3. La pas turistic pe Muntele Dragostei
  4. Pensiunea Vidra de Sus – tărâm de poveste pe Valea Arieșului Mic
  5. Pensiunea Dealul cu Melci – ospitalitatea moților la ea acasă

DISCLAIMER: Informațiile și pozele prezentate aici sunt protejate de drepturile de autor. Se pot prelua maxim 500 de caractere, cu citarea și atribuirea sursei (link, tag, numele autorului etc). Preluarea și folosirea fără acordul autorului se supune rigorilor Legii 8 / 1996 privind drepturile de autor.

Lasă un răspuns