Cărți cu tematică de Crăciun – Nașterea lui Isus (copii 2-10 ani)

Cărți cu tematică de Crăciun – Nașterea lui Isus (copii 2-10 ani)

Am pregătit acest articol cu 26 de cărți ce au tematică de Crăciun, pe care le folosim în familie. Fetiței noastre, Freya (5 ani, 2022) îi plac tare mult și le apreciază deoarece sunt de ”drum lung”, bune de refolosit anual (pe unele le avem de la 2 ani).

Sărbătoarea Crăciunului este cea mai veselă, colorată, luminată și generoasă perioadă a anului! Folosind aceste cărți cu tematică de Crăciun, sporim bucuria și ne pregătim spiritual și material!

Recomandăm și articolul nostru Activități pentru familii și copii de Advent și Crăciun pentru a petrece cât mai mult timp în familie realizând creații tematice!

Semnificația Crăciunului pentru noi este dată de nașterea lui Iisus, dar mereu i-am făcut loc și lui Moș Crăciun în casa și la masa noastră.

Ca atare, lumea poveștilor, a renașterii, a dăruirii, a recunoștinței, a mulțumirii și a bucuriei dată de lucrurile simple și de conexiunea cu natura, sunt aspecte pe care le intensificăm și le practicăm în perioada Postului și Adventului!

1. NAȘTEREA DOMNULUI

Cartea este complet ilustrată și cuprinde, pe înțelesul copiilor, cele mai importante evenimente din istoria mântuirii legate de Nașterea Domnului: Facerea lumii și a omului, rugăciunea Sfinților Părinți Ioachim și Ana, Intrarea Maicii Domnului în Templu, Buna Vestire, Nașterea lui Hristos, vestirea păstorilor de către Arhanghelul Gavriil, călătoria către Betleem și închinarea Magilor, aducerea Pruncului la Templu la patruzeci de zile, fuga în Egipt și ieșirea Domnului la propovăduire.” Sursă text: Librăria Sophia.

2. BABY JESUS, USBORNE

Noi am cumpărat-o de la un reprezentant Usborne. Are paginile copertate și este în limba engleză. Foarte bună de la 2 ani.

3-4. Conni și Moș Nicolae/ Conni sărbătorește Crăciunul

”Conni este entuziasmată, știind că mâine vine Moș Nicolae! Acum mai trebuie doar să-și curețe repede cizmele și să le pună lângă ușă! Seara, din cauza emoțiilor, Conni nu poate adormi, dar până la urmă o cuprinde somnul. A doua zi dimineață primul drum al lui Conni este la cizmulițele pregătite pentru Moș Nicolae…Oare va găsi cadouri în ele?”

”Crăciunul se apropie – în magazine se găsesc deja turta dulce și figurine de ciocolată. Ca să treacă timpul mai repede, Conni confecționeaza decorațiuni de Crăciun. Iar la târgul de Crăciun se întâlnește chiar cu Moș Crăciun. Oare o fi cel adevarat?” Sursă text: Editura Casa

5. MĂGĂRUȘUL ȘI ÎNGERAȘUL

”Când măgărușul se trezește într-o dimineață, vede că mama lui a dispărut! Din fericire, nu rămâne singur multă vreme pentru că un înger știe unde se află ea – lângă pruncul Iisus, în staulul în care a avut loc Miracolul Crăciunului. Măgărușul și îngerașul pornesc împreună spre acel loc magic, invitându-i pe toți cei pe care-i întâlnesc în cale să li se alăture.” Sursă text: Editura Uivers Enciclopedic

6. ÎNGERAȘUL ȘI NOAPTEA SFÂNTĂ DE CRĂCIUN

Intr-o noapte de iarnă, când cetele de îngeri plutesc pe cer luminându-l, un îngeraș își pierde bagheta magică. Fără să mai stea pe gânduri, pleacă în căutarea ei, iar pe drum i se alătură, prietenoase și dornice să ajute, animalele pădurii.

Urmând o stea strălucitoare, cum nu se mai văzuse până atunci, ei ajung la ieslea din Bethleem, unde trăiesc miracolul Crăciunului. Sursă text: Editura Universul Enciclopedic

7. CEI TREI MAGI

”Demult, foarte demult, pe cerul catifelat al nopţii a apărut o stea cum nu se mai văzuse. Strălucea mai tare decât toate celelalte.Trei magi, uimiţi de frumuseţea fără seamăn a stelei, au pornit într-o lungă călătorie ca să afle taina ei.O poveste minunată de care să ne bucurăm în pragul Naşterii Mântuitorului.” Sursă text: Editura Universul Enciclopedic

8. CRĂCIUNUL DIN PĂDURE

”Astăzi e Crăciunul! Voi duce vestea tuturor prietenilor mei, spune ciocănitoarea Berta. Încântată, șoricica Mimi iese din vizuină. Este primul ei Crăciun! Oare Moș Crăciun le va aduce daruri și animalelor din pădure? Oare îl vor putea zări pe Moș Crăciun?” Sursă text: Editura Libris

9. BRĂDUȚUL DE CRĂCIUN

”A fost odată un brăduț care se simțea foarte trist din pricina că avea acușoare ascuțite, iar el își dorea să aibă niște frunze a căror frumusețe să uimească pe toată lumea.” Sursă text: Editura Libris

10. AȘTEPTÂNDU-L PE MOȘ CRĂCIUN

”Noaptea de Ajun este noaptea cea mai fermecată a anului și Moș Crăciun sosește în toate casele cu sania lui extraordinaraă” Sursă text: Editura Libris

11. 24 DE POVEȘTI ÎN AȘTEPTAREA CRĂCIUNULUI

”De pe 1 pana pe 24 decembrie, copiii vor descoperi în fiecare zi câte o poveste sau o legendă celebră în lumea întreagă, care-i va duce pe tărâmul viselor, așteptându-l pe Moș Crăciun.”

”Este o carte magică în care sunt adunate marile basme din folclorul internațional, dar și celebrele povești ale lui Hans Christian Andersen, Charles Dickens sau ale Fraților Grimm, însoțite de ilustrații vii și strălucitoare.” Sursă text: Editura Libris

12. PE URMELE STELEI DE CRĂCIUN

11. PE URMELE STELEI DE CRĂCIUN

”E noapte. O stea strălucește mai tare decât toate celelalte. Oare ce înseamnă asta? Ursul și prietenii lui pornesc la drum ca să afle taina acestei nopți de iarna.” O carte potrivită pentru cei sub 5 ani! Sursă text: Editura Libris.

13. O DORINȚĂ DE CRĂCIUN

”Aceasta este povestea micutei Anja, o fetiță curajoasă și bună la suflet, care pornește într-o aventură uluitoare pentru a-și împlini visul de a deveni ajutorul lui Moș Crăciun. Cine ăi va da o mână de ajutor? Toate ființele pe care le va întâlni, de la strălucitoarea pasăre cardinal, la calul cel puternic și blândul urs polar.” Sursă text: Editura Elefant.

14. ZILELE DE CRĂCIUN

”Jeanette Winterson, una dintre cele mai inventive și mai îndrăznețe voci narative contemporane, ne propune în acest volum 12 povestiri și 12 rețete îmbietoare pentru cele 12 zile ale Crăciunului.” Sursă text: Cărturești

15. SANTA’S CLAUS JOURNEY

Noi am cumpărat-o de la un reprezentant Usborne. Are paginile copertate și este în limba engleză. Foarte bună de la 2 ani. Sania lui Moș Crăciun se plimbă pe traseele din fiecare pagină.

Sunt minunate aceste cărți ce au tematică de Crăciun, putând fi folosite de întreaga familie în serile lungi de iarnă!

16. POVEȘTI CU SPIRIDUȘI

”Dacă în zilele dinainte de Crăciun hoinărești prin pădure în amurg și asculți cu atenție, vei putea să auzi printre copaci și tufe foșnete și șoapte. Spiridușii lucrează în locuințele lor subpământene și se pregătesc pentru marea sărbătoare. Descoperă lumea magică a spiridușilor!” Sursă text: Lumea de poveste

17. CUM A FOST SALVAT CRĂCIUNUL

”O poveste de Crăciun amuzantă și plină de farmec, care va face să treacă mai repede timpul în așteptarea marii sărbători!” Sursă text: Abramburici

18. CRĂCIUNUL URSULEȚULUI

”Este ziua de Craciun si ninge. Bucuros, ursuletul face un om de zapada, impreuna cu mamica si taticul lui. Deodata simte un miros imbietor. De unde vine oare? Si de unde au aparut acele urme de pasi in zapada? Cei trei ursi incearca sa dezlege misterul si descopera ca, de fapt, a venit Mos Craciun!” Sursă text: Libris

19. AȘTEPTÂND CRĂCIUNUL

”Se apropie Crăciunul! Toate animalele pădurii, de la mic la mare, se pregătesc cu bucurie pentru marea sărbătoare, pe care o vor petrece împreună.” Sursă text: Abramburici

20. PETRECEREA DE CRĂCIUN A LUI PETTSON

”În Suedia și peste tot în lume, seria Pettson și Findus e un adevărat fenomen. Oricine a auzit de bătrânul fermier Pettson și de tovarășul său, motanul Findus cel vorbăreț. Minunat ilustrată, seria a înregistrat vânzări de peste 6 milioane de exemplare și a fost tradusă în 44 de limbi. Sursă text: Librărie.net

21-22. MOȘ NICOLAE / MOȘ CRĂCIUN

Imagini sugestive de colorat și poezii clasice despre iarnă și Crăciun.

23-24. CĂRTICICA MEA CU JOCURI/ JOCURI AMUZANTE

CĂRTICICA MEA CU JOCURI: Sursă Editura Paralela 45

JOCURI AMUZANTE CU SPIRIDUȘII MOȘULUI – ”Colecția de cărți cu activități, Jocuri de Crăciun este gândită pentru zilele de iarnă în care toți așteaptă cu nerăbdare venirea Moșului. Cărțile sunt împărțite în 25 de zile cu activități educative, dar și distractive, iar personajele simpatice și prietenoase vor însoți copilul în micile lui misiuni. Sursă text: Bookzone

25-26. JOCURI LOGICE / CARTEA MEA DE CRĂCIUN

JOCURI LOGICE – Sursa: Bookzone

CARTEA MEA DE CRĂCIUN – ”O carte pentru un Crăciun unic! Cu o mulțime de activități și peste 150 de abțibilduri, vei avea sigur ce face în fiecare zi a vacanței de Crăciun.” Sursă text și carte: Editura Girasol

De aceste cărți ce au tematică de Crăciun ne bucurăm de 5 ani de zile! Sperăm să vă fie de folos!

Lasă un răspuns