Explorăm Țara Făgărașului: Parcul de aventură Drăguș, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Cetatea Făgărașului, Transfăgărășan

Explorăm Țara Făgărașului: Parcul de aventură Drăguș, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Cetatea Făgărașului, Transfăgărășan

Ne-am propus să îi Descoperim România fetiței noastre Freya, și de la vârsta 6 luni până în prezent (vârsta de 6 ani) călătorim în diferite regiuni ale țării pentru a ne îndeplini misiunea. De data aceasta am revenit în Țara Făgărașului în stațiunea climaterică Sâmbăta de Sus. Prima noastră experiență în această regiune poate fi citită în arhivele noastre.

TRASEUL nostru, început de august 2023, Țara Făgărașului:

Timișoara – stațiunea montană Păltiniș (oprire 3 zile, jud. Sibiu) – parcul tematic Povestea Calendarului (jud. SB) – loc. Drăguș, jud. BV (cazare la Pensiunea Casa Luanna, 3 zile) – stațiunea turistică climaterică de interes local Sâmbăta de Sus (vizită Mănăstirea Brâncoveanu, Parcul de aventură Drăguș) – Cetatea Făgărașului (vizită în orașul Făgăraș) – Transfăgărășan, Bâlea Lac (oprire la întoarcere spre Timișoara).

CAZARE – Pensiunea Casa Luanna/ Loc. Drăguș/ jud. BV

Am fost cazați într-o pensiune aleasă pe baza preferințelor și criteriilor noastre, iar impresiile pot fi citite în articolul: Casa Luanna **** – o pensiune cu stil la poalele munților Făgăraș.

1. Parcul de aventură Drăguș/ loc. Drăguș/ jud. BV

Parcul de aventură Aventura Drăguș se află chiar la drumul principal la 500 m. de Pensiunea Casa Luanna, unde am fost cazați. Am mers chiar pe jos până la el de la pensiune.

Amplasat într-o falnică și răcoroasă pădure de fag, te întâmpină cu diferite activități antrenante:

  • 7 trasee de diferite dificultăți: de la Iepuraș (pt. copii 5 ani+) până la traseul negru Ursul pt. adulți.
  • panou de escaladă
  • tir cu arcul, tir cu arma
  • paint ball
  • căsuța în copac
  • tiroliană
  • traseul șoricel este pentru copiii sub 5 ani

Deschis zilnic de la 10:00-20:00.

Freya a experimentat traseul Iepuraș (ușor) și Veveriță (ușor/ mediu, unde a avut nevoie de asistență de la responsabilii parcului, la ultimele două provocări din traseu).

Tarife: 55 lei pachet traseu copii sub 12 ani pentru 2 ore. Restul de tarife se pot consulta pe site: www.aventura-dragus.ro!

Chiar lângă acest parc este localul Pizza Dragus cu terasă, unde te poți odihni și savura o pizza!

2. Mănăstirea Brâncoveanu

Pe data 15 august în 1714 Constantin Brâncoveanu, fost domnitor al Țării Românești (cu cea mai lungă domnie) a fost decapitat împreună cu cei patru fii și sfetnicul său! Cărțile de istorie spun că a fost cea mai tragică execuție din istorie pentru familia Brâncoveanu.

În prezent, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, este și ziua de hram a mănăstirii.

Placa comemorativă și bustul său sunt chiar în partea dreaptă cum intri în curtea mănăstirii.

Am găsit domeniul mănăstirii impresionant de curat și învăluit într-o frumusețe aparte dată și de amplasarea sa la poalele munților Făgăraș.

Pentru detalii istorice recomandăm și articolul de pe siteul mănăstirii: ”Istoria Mănăstirii Brâncoveanu începe la jum. secolului al XVII-lea”.

Printre primii viețuitori ai mănăstirii, după refacerea acesteia, a fost Zian Boca, viitorul părinte Arsenie. Tot în apropierea mănăstirii se află și Chilia Părintelui Arsenie Boca (pe care nu am vizitat-o din cauza ploii abundente) și Izvorul său.

3. Cetatea Făgărașului/ Făgăraș/ jud. BV

Cetatea Făgărașului, pentru noi, este o bijuterie istorică, una dintre “podoabele țării” cum o intitula Nicolae Iorga. Este cu adevărat o mărturie a istoriei vremurilor de atunci și o parte valoroasă din identitatea noastră.

Am rămas foarte impresionați de ce am găsit aici și ne-am bucurat că acest edificiu istoric de patrimoniu este la final de renovare!

Scurt istoric

Acest ansamblu minunat și masiv din piatră este format din Cetatea Făgărașului care adăpostește și Muzeul „Valer Literat“ și Biblioteca Municipală.

CETATEA datează din 1455. Fostă “reşedinţă nobiliară şi princiară importantă” avea importanță strategică fiind la “jumătatea drumului comercial dinspre Sibiu şi Braşov şi în vecinătatea Ţării Româneşti”. Mihai Viteazul a considerat-o ,,cetate de scaun”.

Construcția cetății a început în 1310 ca apărare împotriva invadatorilor otomani și tătari.

Are peste 600 de ani, 66 de încăperi pe 5 niveluri. Nu toate sălile se pot vizita, dar majoritatea da!

MUZEUL Ţării Făgăraşului ,,Valer Literat” (2004) cu secții de istorie, etnografie și artă, înființat în 1923.

Ne-a plăcut cum este organizat totul și enumerăm câteva dintre încăperile/ spațiile exterioare/ interioare vizitate și ne mai aducem aminte:

În interiorul zidurilor cetății la subsol

Curtea interioară

Sala Dietei și Mecanismul Fecioara de Fier (obiect de tortură)

Turnul Temniței sau Turnul Negru

Camera cu obiecte de tortură din evul mediu

Turnul Thomory

 Familia Thomory este cea care a condus cetatea în perioada 1506 – 1520.

Dormitorul Principeselor

Sala Tronului

A fost renovată, în 2 ani (2013-2015), după mai bine de 50 ani conform schițelor din perioada aia. S-a cumpărat 67 de jilțuri, areme și armuri vechi, candelabre, alte obiecte de moblier în valoare de 1,5 milioane de lei.

Sala Țesăturilor și Costumelor Populare

Sala Icoanelor și Colecția cu piese de sticlărie și ceramică transilvăneană

ORAR:

Din 4 Aprilie – 30 Septembrie

Luni: Închis/ Marți – Vineri: 08:00-18:00/ Sâmbătă – Duminică: 10:00-18:00

Din 1 Octombrie – 3 Aprilie

Luni: Închis / Marți – Vineri: 08:00-17:00 / Sâmbătă – Duminică: 09:00-17:00

TARIFE: Adulți – 30 RON Elevi, studenți – 10 RON Pensionari – 15 RON Gratuit – copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora.

4. Transfăgărășan – popas spre Timișoara/ jud. Sibiu

Respectăm tradiția. Pentru noi, ca familie, a fost o dorință veche de a veni/reveni aici cu copilul, noi trei. Ne-am propus să petrecem timp bucurându-ne de peisaj la înălțime, de flora montană, de micile gângănii din iarbă, de lacul glaciar, de stânci și făcând trasee scurte pe versanți.

Prima dată cu Freya am fost la vârsta ei de 3 ani, acum am revenit cu ea la vârsta ei de 6 ani.

În articolul „Transfăgărășan – între turismul de masă și turismul responsabil” am scris despre ce poți face cu un copil mic aici la Bâlea Lac, am enumerat câteva curiozități despre construirea acestui drum și ne-am exprimat îngrijorarea despre cum este gestionat traficul de turiști și lipsa de amenajare unitară conformă cu mediul a tuturor gheretelor vânzătorilor de aici.

Recomandăm și citirea articolelor din arhivele ”Sudul Transilvaniei”, spre inspirație!

DISCLAIMER: Informațiile și pozele prezentate aici sunt protejate de drepturile de autor. Se pot prelua maxim 500 de caractere, cu citarea și atribuirea sursei (link, tag, numele autorului etc). Preluarea și folosirea fără acordul autorului se supune rigorilor Legii 8 / 1996 privind drepturile de autor.

Lasă un răspuns