Transfăgărășan –  între turismul de masă și turismul responsabil

Transfăgărășan – între turismul de masă și turismul responsabil

Cum aș mai putea prezenta acest celebru și spectaculos traseu rutier transmontan, cu serpentine, de 151 km, care leagă Transilvania de Muntenia!? De data aceasta, l-aș prezenta și cu entuziasm de familie, dar și cu multă îngrijorare.

Desigur, Transfăgărășan, o destinație turistică ce se transformă, vara, într-o zonă de tip mainstream, dar dacă nu schimbăm abordarea actuală, într-una responsabilă, se va degrada treptat ecosistemul!

Este de notorietate apropierea turiștilor față de urșii care vin la Lacul Vidraru, pentru a face o poză senzațională, pentru a-i hrăni, apropiindu-se nepermis de mult de animalele sălbatice etc.. Nu suntem de acord cu acest comportament!

Travel shaming, 2020

Fiind primul an cu multe restricții de pandemie și reguli (pe care am dorit să le respectăm cât mai mult posibil) am evitat să oprim la Cascada Bâlea din cauza aglomerației. Culmea, în mijlocul anului pandemic, eram parte dintr-un număr mare de turiști în zona Bâlea Lac. Scriind asta mi-am adus aminte de un nou concept de călătorie ce s-a dezvoltat în pandemie travel shaming.

Pe la începutul lunii august am urcat pe Transfăgărășan, acest drum superb doar până la Bâlea Lac. Pentru noi ca familie, a fost o dorință veche de a reveni aici cu copilul, noi trei. Ne-am propus să petrecem timp bucurându-ne de peisaj la înălțime, de flora montană, de micile gângănii din iarbă, de lacul glaciar, de stânci și făcând trasee scurte pe versanți.

De tot ce puteam prezenta fetiței noastre (3 ani) ca exemplu de habitat montan. Ne doream să mâncăm porumb pe jăratec, să cumpărăm obiecte artizanale, produse culinare, să facem poze și amintiri.

ACTIVITĂȚI CU COPILUL DE 3 ANI JUMATE

Pentru a păstra distanța de ceilalți, din cauza pandemiei, noi am ales să urcăm cât de sus posibil pe versantul drept al muntelui și de acolo să avem o panoramică superbă și liniște. Nu faceți ca noi dacă nu aveți încălțăminte și îmbrăcăminte adecvată muntelui și o experiență moderată de mers pe munte! Fiți precauți! Noi am petrecut aici pe Transfăgărășan vreo 3 ore.

Am făcut diverse activități fizice, de observare floră și mici viețuitoare, relaxare/odihnă, ne-am bucurat de panoramică, ne-am uitat după avioane pe cer etc. Am coborât și am poposit să căutăm mormoloci în lacul glaciar, Bâlea.

CURIOZITĂȚI

a. Tunelul rutier Capra Bâlea Lac are o lungime de 887 metri și este cel mai lung tunel rutier din țară (altitudine 2.042 m). Acesta străbate muntele Paltinului.

b. Acest drum rutier spectaculos a devenit notoriu, la nivel mondial, mai ales după ce Top Gear a filmat aici!

c. În cei aproape 5 ani de construire a drumului Transfăgărășan în tipul lucrărilor și-au pierdut viața între 40 (oficial) și 400 (neoficial) de oameni.

d. În 2018 s-au sărbătorit 44 de ani de la inaugurarea „Drumului din nori„, iar echipa care a contribuit la realizarea sa a revenit la Bâlea Lac. Un documentar interesant despre Enigma Transfăgărășanului puteți viziona 20 minute aici.

e. De la Cabana Bâlea Cascadă se poate urca la Bâlea Lac cu telecabina. Transfăgărășan este deschis din 1 iulie – 1 octombrie.

f. Transfăgărășanul atinge o altitudine de 2.042 de metri, fiind al doilea drum din Romania ca altitudine, după Transalpina care are altitudinea maximă la Pasul Urdele 2.145 m.

CARE ESTE ORA POTRIVITĂ DE URCARE?

Pentru a avea o experiență, cât mai plăcută și rapidă, de urcare pe Transfăgărășan la Bâlea Lac, fără stres și stricăciuni ale mașinii, vă recomandăm ca la ora 11:00 să fiți deja în vârf.

În 6 august 2020, la ora 11:30 eram în parcarea amenajată cu plată (5 lei/ora). A durat 30 de minute urcarea. În vârf erau deja cel puțin 3000 de persoane. În maxim o oră, coada era și de 2-3 km pe sensul de urcare. Nu mai spun că erau n mașini parcate pe margini, în afara locului special amenajat de parcare.

Informați-vă înainte!

Văzusem la știri că sâmbătă a fost atât de aglomerat încât la urcare se făcea și câte 5 ore. La ora 14:30 când am coborât de pe munte, coada de mașini, pe banda de urcare, se întindea pe 3-4 km.

Din păcate nu a trecut mult timp că am văzut mașina de tractare cu girofarul pornit ce urca pentru intervenție (sărmanul ambreiaj). Informați-vă înainte din surse aferentei zonei!

În multe mașini erau și copii mici. Știți părinții ce înseamnă să urci ca melcul, în pantă, cu copii mici în mașină. Și uneori nici pentru cei mai mari nu e ușor. Familiile cu copii, preferabil să urce pe Transfăgărășan între 9:30 -11:00 pentru a evita formarea cozilor pe banda de urcare și toate neplăcerile inerente!

ÎNGRIJORĂRI

Nici prin cap nu mi-a trecut că voi avea o mare dezamăgire, văzând cum realmente omul „consumă” din această zonă, cum lasă ambalaje/deșeuri pe versanți (deși pubele sunt amplasate pe alocuri în zona de parcare), cum parchează unde vrea el/sau poate etc.. Dintr-o dată bucuria de a fi acolo s-a transformat în lecția de iresponsabilitate față de mediu pe care am expus-o fetiței.

?Numărul mare de oameni care urcă este extrem de deranjant pentru tot ecosistemul!

? Poluarea de la kilometri de mașini, care urcă bară la bară, aduce numai deteriorare pas cu pas a aerului curat/ florei și faunei.

?Reguli de control a fluxului de vizitatori/ consumatori de natură ar trebui să existe!

?Plata unei taxe de acces, de ce nu! Banii să fie folosiți pentru reabilitare drum, ecosistem etc.

? Interzisă parcarea mașinilor altundeva decât în parcarea amenajată. Când e plină parcarea, stop urcare.

? Interacțiunea omului cu urșii este încă o dată de condamnat! Ok, îi vezi, faci o poză, din mașină, mergi mai departe. Noi suntem în habitatul lor și ar trebui să ne comportăm decent, fără zgomot prea mult și tranzitoriu.

?Ținuta vestimentară a turiștilor/vizitatorilor trebuie să fie adecvată unor astfel de condiții.

Prietenii noștri, Descoperim România, au scris un articol despre potențialul turistic al Transfăgărășanului și unitățile de cazare existente în zonă. Îl puteți vizualiza, cu folos, aici.

Cum s-a construit Transfăgărăşanul, cel mai frumos drum din lume şi moftul anti-URSS al lui Ceauşescu. Secretele unui proiect fabulos, imposibil de repetat. Detalii aici.

40 de ani de la inaugurarea Transfăgărăşanului, şoseaua care trebuia să poarte numele lui Ceauşescu. Detalii aici.

Septembrie 2021 pe Transfăgărășan revenind din Sighișoara

Ca de obicei, un traseu spectaculos cu accente de toamnă, pe care nu l-am parcurs până la Bâlea Lac. A fost 2 km de aglomerație, bară la bară, și am făcut cale întoarsă.

Am oprit mai jos și ne-am bucurat de peisajul muntelui și de panorama spre Cabana Bâlea Cascadă. De-a lungul drumului sunt multe puncte de belvedere, ce pot fi folosite!

August 2023 pe Transfăgărășan venind din Drăguș, BV

Venind din călătoria noastră prin Țara Făgărașului, am făcut un popas pe Transfăgărășan – Bâlea lac. Aici am avut parte de surprize ale naturii: ceață, frig, soare.

În zonă mai poți experimenta și:

Povestea calendarului – parc tematic unic în România

Mănăstirea cisterciană Cârța – unică în România

Biserica fortificată din Biertan – edificiul cu cel mai mare altar din Transilvania

La pas prin cetatea medievală Sighișoara

Cu zâna la Castelul de Lut din Porumbacu de Sus

Arka Park Păltiniș – adrenalină cu familia la parcul de aventură

Aleea cu povești de la Arena Platoș Păltiniș – potecă tematică

Potecă tematică child-friendly – traseul spiridușului Clopoțel

Weekend prin Sibiu – Muzeul ASTRA – Zoo

Pensiunea Rafael – o frumoasă unitate de cazare din Păltiniș

DISCLAIMER: Informațiile și pozele prezentate aici sunt protejate de drepturile de autor. Se pot prelua maxim 500 de caractere, cu citarea și atribuirea sursei (link, tag, numele autorului etc). Preluarea și folosirea fără acordul autorului se supune rigorilor Legii 8 / 1996 privind drepturile de autor.

Lasă un răspuns