În acest articol am sintetizat câteva din activitățile de vară, educative, realizate până acum bazate pe creativitate, reutilizare resurse, artă tranzientă etc.
1. Cu jucăriile la plajă
Proiect de vară cu mesaj eco, realizat la debutul sezonului. O idee de activitate ce se poate improviza chiar și în interior (că tot sunt temperaturi caniculare).
Într-o jardinieră peste pământ am pus nisip, apoi într-un bol de sticlă apă (colorată cu acrilice „blue”). Apoi liber la imaginație și creație!
Freya a așezat scoicile, elemente de decor frunze, și flori uscate (avute în kitul cu resurse naturale) etc.. Ulterior micile jucării, conduse de Albă ca Zăpada „au venit la mare”și să facă surfing pe o scoică. Au stropit pe lângă bine de tot.
Lecția eco – cu un ambalaj din plastic băgat în mare (bolul cu apă blue) am putut transmite mesajul despre poluarea apelor cu plastic și am povestit cât de dăunător poate fi viețuitoarelor din apă etc.
2. Solstițiu de vară
Azi este despre SOARE: prima zi de vară – solstițiul de vară – cea mai lungă zi din an. Deși îl simțim din plin la Timișoara (maxima zilei 36 grade) am reinterpretat soarele folosind: piatră, acuarele, scoici de la râu, flori de sânziene, bețe.
Ne-am inspirat de pe grupul EDUCAȚIE ÎN NATURĂ ȘI CĂLĂTORII CU COPII. Hai și tu! Despre rolul și importanța soarelui am citit din Marea carte a stelelor și planetelor!
Iunie 2021
4. Artă tranzientă
Natura abundă de culoare! Iarba, frunzele copacilor, flora spontană, micile crengi, pietrele sunt resurse ce se pot folosi în #artă #tranzientă direct în natură!Încercați la următoarea ieșire în pădure/parc/pe alee etc.să realizați activități, cu copilul, bazate pe artă tranzientă!
Artă tranzientă în grădinițe și școli o pagină de Facebook de unde vă puteți inspira. Proiect inițiat și dezvoltat de Kinder Trips.Vă așteptăm și pe grupul EDUCAȚIE ÎN NATURĂ ȘI CĂLĂTORII CU COPII unde veți găsi idei de conectare cu natura a celor mici!
Sursa: Pinterest, 2022
Sursa: Pinterest, 2022
Recomandăm și…
Florile de VARĂ și insectele: caută, observă și recunoaște-le prin natură
Poate te interesează și articolele de mai jos!
20 activități de primăvară cu resurse din natură și materiale reutilizate (copii 3 – 7 ani)
Cărți cu tematică de Paște – Învierea Domnului (copii 3 – 6 ani)
Paște – tradiții, târguri, activități tematice cu copilul (Timișoara, Arad)