TOAMNA: Ce activități (artă tranzientă) poți face cu copilul folosind resurse din natură?

TOAMNA: Ce activități (artă tranzientă) poți face cu copilul folosind resurse din natură?

Am realizat peste 20 de activități de educație și conectare cu natura, fie din sursă proprie, fie inspirate de la prietenii noștri Kinder Trips, bazate pe conceptul de artă tranzientă. Creațiile rezultate sunt efemere, focalizarea cade pe proces și nu neaparat pe produsul final.

Copilul este încurajat să își exprime liber capacitățile și creativitatea folosind elemente găsite în spațiul său, în natură! Noi le-am făcut cu fetița noastră de la 2 ani – prezent (5 ani, 2022).

Arta tranzientă este un concept aplicat adeseori în cadrul pedagogiilor de inspirație Reggio Emilia, unde mediul înconjurător este considerat a fi al treilea „profesor”!

Pentru mai multe idei de activități, de călătorii cu copiii și de pedagogii în natură, haideți pe grupul EDUCAȚIE ÎN NATURĂ ȘI CĂLĂTORII CU COPII!

Priviți frumusețea naturii toamna! Bucurați-vă de sănătate, și de beatitudinea de culori pe care o vedeți în fața ochilor prin parcuri, alei, păduri etc.! Simplu și cu efect terapeutic!

Creații de toamnă și instrumente suport

1. Kit de artă tranzientă Kinder Trips

În ianuarie 2021 am cumpărat de la Kinder Trips cutia cu multeee elemente din natură. Eu ca adult tare m-am bucurat, în plină iarnă, să văd/ating, chiar să miros scoarță, florile/frunzele presate. Freya nu își mai lua de la nas lavanda. Câtă muncă să culegi/pregătești aceste resurse naturale!!! Felicitări și aprecieri Miruna Tirca pentru tot efortul vostru în educația pro natură!

La ce folosește acest kit? Pe noi ne ajută să exersăm arta tranzientă (bucuroși că deja are conuri, frunze/flori uscate, ghindă, etc.) și pentru viitor, ca să adunăm/sortăm în ea diferite elemente din natură. Detalii pe site-ul kindertrips.com!

Este o activitate senzorială (de familie), te conectează instantaneu cu natura, și îți dai seama cât de recunoscători trebuie să fim naturii că ne oferă atâtea lucruri simple cu mesaj puternic. O activitate în care poți crea ce vrei tu, de câte ori vrei tu! Imaginația este limita!

Kinder Trips – pionerii artei tranziente în România: “Prin intermediul compozițiilor cu artă tranzientă, copiii exersează: sortarea și gruparea materialelor, combinarea creativă a culorilor, crearea unui pattern, a unei geometrii a elementelor, a unor personaje sau a unor scenete, aranjarea și rearanjarea elementelor, munca de concept, identificarea unei idei și mai bune sau îmbunătățirea ideii inițiale etc.”

2. D-ale toamnei recoltă fără murdărie

Când glasul nostalgiei omului “modern” zice “pe vremea mea ne jucam cu cocenii, nu erau atâtea jucării”, eu vă îndemn să vă uitați în natura actuală, și să purcedeți la treabă! Pentru că da, atâta timp cât există porumb, avem și coceni.

Noi ne-am lăsat și de data asta inspirați de natură și cu ce am cules de-a lungul verii și toamnei (în cutia depozit), am realizat creațiile de mai jos. Atât de simplu, creativ, recreativ, amuzant chiar și pentru adulți. Nu este o activitate consumatoare de resurse în plus! Necesar activitate: coceni, boabe de porumb, castane, măceșe, frunze, ghindă, nuci (am avut și miez), alune, conuri de pin.

Beneficii: dezvoltă motricitatea fină, concentrarea, atenția la detalii, creativitatea, jocul liber, curiozitatea, conectează familia și stârnește amuzamentul/voia bună. Ce îi place tare mult Freyei (3 ani jumate, 2020), este că această activitate o poți face și reface sub ce forme vrei. Nu se strică nimic, nu se murdărește nimic, nu curge nimic. Nu lăsați copilul nesupravegheat în prezența boabelor de porumb!

3. Flori și animale din frunze și castane

Frunzele de vișin, stejar și arțar alături de castane și-au găsit întrebuințare într-o activitate relaxantă și creativă, numită artă tranzientă cu elemente de toamnă. Au rezultat diferite decorațiuni de toamnă dar și figuri de animale, vedeta fiind ariciul (care are în sfârșit culcuș din frunze).

Inspirați de natură și de stocul de castane! Ne-am jucat în decor și cu presa de flori de la Kinder Trips și chiar am pus la presat primele noastre frunze.

4. Presa de flori și frunze de la Kinder Trips

Noi suntem foarte mulțumiți de presă. Am reușit să ne presăm propriile frunze (cele de mai sus) pentru activități!

Presa de flori și frunze este un produs simpatic, care vă ajută să păstrați comori ale naturii din fiecare anotimp și să le folosiți pentru diferite activități creative.

Specificații tehnice: dimensiuni: 18 x 18 cm, materiale: placaje de fag; 8 cartoane, 4 șuruburi și 4 piulițe; florile de pe copertă sunt imagini din grădina lor. Descrierea produsului a fost preluată de pe site! Cumpărați cu încredere!

Presa este recomandată adulților și copiilor de 4+ ani. Preț 50 lei (2021). Conține elemente pe care copiii trebuie să le folosească doar sub supravegherea unui adult (șuruburi și piulițe). Producător: Lemniko. Distribuitor exclusiv: Kinder Trips – blog de educație în natură și călătorii cu copii.

5. Șablon ochi din frunze și alune

Ne-am lăsat inspirați de ce aveam ca resurse prin stocurile noastre și prin natura din proximitate, și am realizat un șablon OCHI- din carton (ambalaj de pe la diverse achiziții), pe care ulterior l-am decorat cu alune (avute de anul trecut), frunze (din arțarul stradal). Ca fundal am folosit cerul, masa de lucru, și puzzle-urile create (Turnul cu ceas din Sibiu, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Timișoara și Cascada Bigăr).

Frunzele nu le-am lipit, ci doar le-am inserat în găurelele dintre alune. Ca să le mai putem refolosi la cuibul ariciului. Este o activitate de familie ce antrenează atenția, concentrarea, motricitatea fină, creativitatea etc! Face parte din seria activităților educative (nature based learning) și artă tranzientă.

6. Fetița frunză

Am primit o sursă de inspirație (link) pentru activități cu elemente din natură! De data aceasta am folosit frunzele adunate, acum câteva săptămâni, și puse la presat.

🍂Un exemplu de artă tranzientă, muncă în famile, motricitate fină, creativitate și atingere natură. Nu am lipit frunzele, pentru că dorim să le refolosim.

7. Stafie din frunză de arțar

Idee de joacă, cu frunze, pentru weekendul de toamnă – o stafie din frunză de arțar! Am folosit alb, negru și ochi din dotare.

8. Creații din castane și alune

🌰Ne-am lăsat inspirați de Gargarita curioasa și împreună cu fetița noastră Freya (3 ani) 😍 am realizat din castane și alune un melc, o râmă, o inimioară, bufniță, leu, omuleți.

🌰🍂🍁Toamna natura este foarte generoasă în materie primă pentru diferite creații, fie ele în scop educativ sau decorativ (bucătărie etc.)! 👍Ah, castenele greu de găurit, de către noi fetele. Bine că soțul are instrumentele necesare mereu (burghiu mic). 🤗Cu alunele mult mai ușorrrrr de lucrat!O activitate ce ne-a plăcut tare mult. 😎

9. Mozaic de toamnă și Vânătoarea de culori!

🌺🍂🍁Mozaic de toamnă cu elemente adunate în urma „vânătorii de comori pe culori„. O activitate de conectare cu natura în familie! Măceșe, frunze și flori. 🌺Până vine înghețul mai găsim și floră spontană!🌺🍂Noi am făcut un mozaic cu o tablă de lemn, de la un alt joc.

Ne-am inspirat de la Learning and Exploring Through Play și am adaptat (nu aveam foi colorate, cred că se pot înlocui și cu, carioci – orice ce poate ghida copilul în natură). Altă sursă: CREATIVE KIDS-CREATIVE IDEAS⚡DIY

10. Puzzle și forme cu elemente din natură

🍂Inspirați de natură am realizat un puzzle cu ce am adunat în ultima vreme: castane, ghindă, nuci, alune, frunze, conuri de pin. Pe un carton am făcut conturul elementelor și apoi a trebuit să le aranjăm înapoi, după formă. Și tot cu forme, am făcut conturul veveriței și apoi a bufniței, ulterior am lipit alune pe el. O activitate ce antrenează concentrarea, memoria, atenția la detalii etc.

11. Artă tranzientă cu frunze de salcie

🍂🌿 Frunzele de salcie sunt o resursă bună pentru joaca spontană, într-un parc sau o poeniță. Vă lăsăm mai jos o idee de activitate seonzorială, creativă sub forma artei tranziente.

🌿🍂 După ce am cules frunzele pe diferite nuanțe de toamnă, am găsit o păpădie și i-am făcut „petalele” cu frunzele de salcie, aranjându-le de la verde, galben la maro. 😁O activitate potrivită pentru cei mici (motricitate fină) și relaxantă pentru cei mari. Se poate explica copilului cum agunge o frunză de la verde la maro (viață-moarte).

12. Presare flori și frunze

🍂🌹Activitatea de presare flori și frunze. Joaca asta m-a cucerit și pe mine ca adult. 🍂Ne place mult toamna pentru că este foarte bogată în resurse educaționale, folosite în scop senzorial, de conectare a copilului cu natura, educativ, experiențial, creativ.

🍂Acum o săptămână jumate am pus la presat frunzele de stejar pedunculat (după o vizită prin pădure), iar azi pe cele de trandafiri. Ulterior le vom folosi în creații de tipul artei tranziente sau decoruri de toamnă.

13. Decor de toamnă în casă

🍁🍂🌰Am marcat debutul toamnei astronomice (23 septembrie) și echinocțiul de toamnă prin realizarea acestui decor pe mobilă 😊, unde fetița (4 ani, 2021) să aibă acces direct, pentru a se juca. Acest spațiu îi oferă liber la imaginație, creativitate și dezvoltare senzorială.

🍁În afară de anumite figurine cumpărate, în rest toate sunt adunate de-a lungul călătoriilor noastre și create/păstrate cu ajutorul borcanele din sticlă etc. Simplu, nimic sofisticat.

🍁Am învățat să presăm chiar și frunze (stejar, măr – de anul trecut le avem și alte frunze de arțar din kit-urile colegilor Kinder Trips) 🍂Chiar și ardei iuți uscați, și lavandă avem.🌰🎃🍄Ghindă, castane, nuci am avut de anul trecut. Dar deja sunt și prin parcuri/păduri bune de cules.🍁Conuri de pin, pene, pietre, crenguțe culese din vară.

14. Decor de toamnă – dovleac/ paianjăn/ conuri și culoare

🎃 Dovleacul, una dintre vedetele lunii octombrie folosit sub diferite forme: în plăcinte, copt, supe creme, decorațiuni, felinar etc. Preferatul multor familii, inclusiv pentru joacă!

14. Mandale din frunze uscate

🍁Spre final de sezon, am reușit să realizăm o coroniță din frunze, uscate, de arțar. O activitate (artă tranzientă) ce a antrenat și alți copii din comunitatea noastră (cules frunze și înfipt pe sârmă). 🍁Noi am folosit sârmă de la un umeraș.

Atenție – cu multă grijă la mânuirea ei mai ales în faza inițială (când începe să se umple cu frunze). Copiii trebuie supravegheați atent!

🍁Activitate ce dezvoltă motricitatea fină, copiii pot învăța culorile/nuanțele, muncă în echipă, antrenează și pune la încercare răbdarea, fericire pe parcurs și la final etc.

15. Mandală în grădina bunicilor cu dovleac și gutui

Frumoasa zi de toamnă, oct. 2021, ne-a găsit în grădina bunicilor. Ca atare am profitat de ocazia miilor de frunze existente și am realizat o mandală din ele. Decorată și cu gutui și dovleac.

Superbă mandala din frunze făcută de familia Kids Exploring din Oradea.

oct 2021

16. Crafturi din ghindă – Halloween

😍Ghindă, alune (pentru 🎃) și multe acuarele😂.😁A fost joacă, murdărie, veselie, dar și relaxare (pentru mama).

17. Adăpost pentru spiriduși

🌳🌿 Idei de activități prin natură cu cei mici – construirea unui adăpost, mic, din crengi, scoarță de copac, pietre, flori, vegetație uscată, conuri etc. pentru zâne, spiriduși, animale, jucării etc (copilul poate decide cui se adresează, își poate crea propria poveste în fcț de imaginație).

Cu ocazia asta poate învăța/ exersa care sunt elementele din natură (culorile), și bineînțeles, fiind o activitate seonzorială își antrenează simțurile și motricitatea fină. La fel de interesantă poate fi și munca de căutat și găsit resursele pentru realizarea adăpostului.🌾In funcție de vârsta copilului poate sau nu fi ajutat de părinte.

Recomandăm articolul Activități de conectare cu natura pentru familii și copii, marca Kinder Trips.

18. Realizarea unui felinar de toamnă pt decor, alături de fetiță (5 ani, 2022)

🍂🍂🍂 Necesar: borcan, frunze (presate sau cât mai subțiri), aracet (a se vedea poza), pensulă și imaginație. Frunzele de arțar au fost presate înainte (de anul trecut le-am avut). Le-am făcut cu aracet și apoi fixat pe exteriorul borcanului.

S-au lipit mult mai ușor decât credeam! Borcanul ar fi bine să nu aibă model pe el (al nostru a avut), dar tot am reușit (se ține cu mâna un pic mai mult până se înmoaie frunza și lipește). Dacă nu folosiți frunze presate, atunci alegeți frunze mai subțiri (ex.tei).🍂🍂🍂Am folosit o lumânare cu baterii. Ne-am inspirat de pe Pinterest.

19. Proiectul FAM „Ciuperci de septembrie, din aluat”

🍄🍄🍄 Am vrut să facem doar hribi, dar ne-a luat inspirația pe sus și am făcut ce a ieșit😅 (otrăvitoare).

🍂Necesar: aluat (2 căni făină + 1 cană sare extrafină + apă cât cuprinde). Se modelează forma ciupercii (de care vreți și cum o vreți) și se pun în cuptor, la foc mic. După ce sunt reci se pictează (acuarele simple sau acrilice).

Activitatea antrenează motricitatea fină, creativitatea, atenția și concentrarea etc. Așa copilul poate fi învățat tipurile de ciuperci. Și cel mai important este timpul petrecut cu copilul în joacă educativă.🍁Toate acestea contribuie la decorul de toamnă, din locuința noastră, marcând debutul acesteia (23 septembrie).

20. Explorare natură – ”Detectivii naturii”

Și o activitate ce se poate face prin proximitatea locuinței, parc, pădure se numește Detectivii naturii! Pretabilă pentru orice sezon. Copilul / familia este provocată să caute diferite elemente ale naturii: ciuperci, fruncte, frunze, flori, crengi, pietre etc.

22. ”Căsuța dovleac” și-a găsit loc în decorul nostru de toamnă.

🧡 Un proiect, realizat în familie, la care am lucrat pe parcursul a două zile (total 2 ore):- eu cu fetița (6 ani) am cules conuri/ măceșe/ flori/ pietre/ scoarță/ crengi din natură;- soțul a tăiat formele apoi noi am scos semințele;- ulterior eu am lipit și decorat împreună cu Freya cât mai frumos posibil;- pentru lumină am folosit o instalație.

23. 🌼🍁 COȘUL CU CRIZANTEME din conuri de pin

🍁🌼 Ne era dor să realizăm o creație de toamnă, din conuri! Ne era dor de acest tip de conectare în familie! Necesar: conuri de pin, acrilice

DISCLAIMER: Informațiile și pozele prezentate aici sunt protejate de drepturile de autor. Se pot prelua maxim 500 de caractere, cu citarea și atribuirea sursei (link, tag, numele autorului etc). Preluarea și folosirea fără acordul autorului se supune rigorilor Legii 8 / 1996 privind drepturile de autor.

Poate te-ar interesa și:

IARNA: activități bazate pe artă tranzientă ușor de făcut cu resursele naturii

Ce este arta tranzientă și cum le dezvoltă creativitatea copiilor

Abordarea Reggio Emilia și beneficiile ei

Abordarea Reggio Emilia și beneficiile ei

Activități în natură pentru copii

Micii detectivi ai naturii la căutat de ciuperci

Cărți despre recunoaștere floră-faună-fungi

Cărți despre colectare selectivă deșeuri – reciclare

Cărți despre educație și explorare natură

Lasă un răspuns